Potrivit Statutului Asociatiei, aceasta este persoana juridica fara scop patrimonial, de drept privat si de utilitate publica, avand ca scop dezvoltarea durabila a unitatilor administrativ teritoriale care alcatuiesc asociatia si a intregii zone limitrofe acestora, prin realizarea in comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional si prin furnizarea in comun unor servicii de utilitati publice.
Asocierea localităţilor în vederea înfinţării zonei metropolitane, se justifică prin faptul că municipiul Zalau are rolul de centru polarizator al judetului Salaj, avînd legături multiple cu localităţile limitrofe. Asfel, o parte importantă din populaţia activă a localităţilor învecinate îşi are locul de muncă în municipiul reşedinţă de judeţ.
Constituirea Zonei Metropolitane Zalau va avea efecte benefice în special asupra dezvoltării economice a localităţilor componente, deoarece majoritatea investiţiilor majore din zonă, au fost atrase de către municipiu, iar prin înfinţarea acestei zone s-ar putea echilibra repartizarea investitorilor, prin crearea unui mediu investiţional prielnic pe tot cuprinsul acestuia, contribuind astfel la creşterea calităţii vieţii locuitorilor şi la diminuarea disparităţilor economice şi sociale dintre localităţile membre.
Crearea Zonei Metropolitane Zalau a fost necesară din mai multe considerente,cele mai importante fiind:
UAT-urilor care compun Asociatia
integrata a intregii zone
a UAT-urilor
participarea populatiei in procesul luarii deciziilor